Sushi on fire

Mâncare Asiatică pentru Toate Gusturile

Povestea Noastră

Am deschis primul restaurant în octombrie 2013, într-un oraș din sudul Germaniei. Succesul n-a întârziat să apară, așa că am dezvoltat conceptul și am decis să ne extindem.

Acum avem 5 restaurante. Anul acesta, în 2023, avem în plan să deschidem 2 noi restaurante în Germania și 2 în Cluj-Napoca.

sushi on fire interior 1

Începutul

În 2010, am început să explorăm bucătăriile din întreaga lume, de la cea suedeză, până la cea americană și asiatică. Înainte să prindă contur conceptul „Wok on fire”, am petrecut mult timp călătorind prin Thailanda. Așa am creat propria noastră bucătărie thailandeză, unde a primat autenticitatea rețetelor tradiționale, îmbinate cu un strop de modern european.

Gătim doar cu ingrediente proaspete și le folosim pe cele mai bune pentru mâncărurile noastre.

Ce nouă nu ne place, nu îi oferim nici clientului.

La baza restaurantului nostru va sta întotdeauna devotamentul față de client.

Ne străduim să oferim servicii valoroase pentru prețurile pe care le percepem.
Iar recenziile și entuziasmul clienților fideli ne inspiră în fiecare zi.
Pasiunea și cultura antreprenorială sunt cele care ne fac să fim cei mai buni în ceea ce privește calitatea și siguranța produselor și serviciilor pe care le oferim – acum și în viitorul apropiat.

Specials

Fried Sushi Rolls

Must try - Best Seller

Ramen Soups

Yakitori Grill

Family Plate

30 BUC. 156 LEI

10 Roasted Onion Creveti
10 Alaska
10 Vegan Maki Rolls

60 BUC. 310 LEI

20 Roasted Onion Creveti
20 Alaska
20 Vegan Maki Rolls

Vegan Plate

30 BUC. 142 LEI

10 Vegan Maki
10 Vegan Tofu
10 Spicy Veggie

60 BUC. 282 LEI

20 Vegan Maki
20 Vegan Tofu
20 Spicy Veggie

Comandă & Ridică

Comenzi la numărul de telefon 0364 736 953
Ridicare din restaurant, adresa Piața Unirii 27, Cluj-Napoca 400000, Romania

sushi on fire 4 dish 1

Evenimente Private / Catering

Dacă ești în căutarea unui local pentru:

Sau dacă ești interesat de:

Sau orice alte cereri speciale, te rugăm să ne contactezi.

Rezervă o Masă

Bucură-te de o aventură culinară în restaurantul nostru special. Rezervarea unei mese e un proces simplu și rapid care îți asigură o experiență gastronomică fără cusur. Alege data și ora, și spune-ne câte persoane veți fi.

Chiar dacă e vorba de o cină romantică sau de o ocazie specială cu prietenii, suntem aici pentru a-ți face experiența memorabilă. Rezervă acum și pregătește-te să savurezi mâncăruri excepționale, într-o atmosferă primitoare și relaxată.

ORDER ONLINE

Program functionare

Luni-Sambata 11:00-22:00
Duminică 12:00-22:00